Oamenii s-au dovedit a fi foarte inventivi de-a lungul istoriei când vine vorba despre găsirea unei soluții elegante la o problemă complexă. Calculatoarele pe care le folosim astăzi sunt roadele muncii inginerilor care s-au luptat să găsească soluții la cât mai multe probleme. Numitorul comun al acestor probleme este imposibilitatea omenească de a prelucra datele imense cu care au început să se confrunte inginerii și matematicienii.

Astfel, în era de dinaintea tranzistoarelor (și microtranzistoarelor) se foloseau calculatoare analogice, care arătau mai degrabă ca niște dulapuri cu sute de componente în mișcare, decât computerele pe care le cunoaștem astăzi. Deseori, acestea erau construite cu scopuri specifice, fiind lipsite de versatilitate precum calculatoarele moderne. Insă, când s-au confruntat cu o problemă specială și tehnologia existentă nu a putut oferi o rezolvare, un inventator rus pe numele Vladimir Lukyanov a venit cu o soluție la fel de specială.

Calculator bazat pe apa

Lukyanov a fost angajat să analizeze calitatea betonului în industria rusă (mai ales crăpăturile apărute în beton, ceea ce cauza mari probleme angajatorului). Pentru a rezolva aceste probleme, Lukyanov era nevoit să lucreze cu foarte multe date și variabile. Astfel, în 1936 el a creat primul calculator care funcționa pe bază de apă.

Acest computer analog avea o multitudine de tuburi interconectate, care folosea apa pentru a realiza calcule comeplexe. Tuburile umplute cu apă reprezentau numerele (datele) stocate, iar cu raportul dintre diferite tuburi se puteau realiza calcule matematice. Mai mult, această mașină putea fi și ”programată” cu ajutorul supapelor.

Acest calculator analog s-a dovedit a fi primul în lume care putea să rezolve ecuații diferențiale parțiale. Mai mult, datorită eficienței lor, aceste calculatoare au fost folosite în URSS în diferite domenii pentru modelare (metalurgie, geologie, fizică termică și chiar le foloseau în construirea rachetelor) până în anii 1980, când deja au apărut aparate digitale mult mai performante.