Placa de bază, locul fundamental unde se conectează și „interacționează” numeroase părți ale calculatorului, putem s-o numim chiar și inima sistemului nostru (caz în care procesorul ar deveni creierul sistemului). Tocmai din acest motiv, trebuie să avem foarte mare grijă de sănătatea ei, pentru că dacă intervine o problemă aici, acea problemă nu se rezolvă prea ușor.
În general plăcile de bază sunt destul de rezistente însă pentru a ne scăpa de dureri de cap inutile, este de recomandat evitarea unor greșeli comune care ne pot dăuna placa de bază. Despre ce greșeli poate fi vorba?
- Scurtcircuitul
O problemă mai răspândită la calculatoarele desktop dar rareori poate apărea și la laptopuri. Placa de bază conduce și transmite electricitatea către celelalte componente așadar trebuie avut grijă să nu intre în contact cu niciun fel de metal. Un cooler de la CPU slab fixat sau diferite cabluri libere pot provoca daune ireparabile unei plăci de bază. Dacă îți construiești singur calculatorul fii atent să fixezi cât mai bine placa de bază în carcasă, folosește toate șuruburile și fii atent ca acestea să fie fixate foarte bine.
Pe scurt, fii atent ca interiorul calculatorului să fie curat și organizat, să fie totul fixat bine și placa de bază să nu intre în contact cu obiecte metalice.
- Supratensiunea
Este foarte important să folosești o sursă care să corespundă nevoilor tale – dacă sursa nu este destul de puternică, acest lucru poate cauza mari defecțiuni plăcii de bază dar și altor componente.
Când vine vorba de o supratensiune atât sursa cât și placa de bază o pot suporta în general, dacă acesta nu este una foarte mare. Dacă este vorba de o supratensionare mai mare atunci placa de bază se poate arde și se duc și componentele care sunt în conexiune cu acesta. Singura soluție ar fi achiziționarea unui protector pentru astfel de cazuri.
- Supraîncălzirea
Inamicul cel mai mare al produselor electronice este căldura. Componentele calculatoarelor trebuie să rămână reci pentru o funcționare optimă. Însă în timp ce funcționează, acestea generează multă căldură, eliminarea căreia este crucială, lucru care este făcut de către ventilatoare. Așadar dacă observi că laptopul tău se supraîncălzește mult prea tare, trebuie să verifici/cureți cooler-ul, ventilatorul și căile de evacuare ale aerului cald.
Cum ne dăm seama dacă este afectată placa de bază?
Ei, diagnosticarea unei plăci de baze afectate nu este chiar foarte ușor dar norocul nostru este că există o serie de pași pe care îi putem urma și care ne pot ajuta. Iată care ar fi acestea:
- Pornește sursa și verifică dacă există o lumină verde pe placa de bază. Dacă nu există atunci poți avea probleme ori cu placa de bază ori cu sursa. Încearcă la fel și cu o altă sursă, iar dacă placa de bază nu se aprinde atunci probabil acesta este deteriorată.
- Dacă lumina verde se aprinde, atunci verifică celelalte componente de bază ale calculatorului cum ar fi de exemplu procesorul și RAM-ul. Conectează aceste două componente și verifică dacă placa de bază se încarcă în BIOS.
- Dacă tot nu pornește, verifică bateria CMOS de pe placa de bază. În cazul în care ai un calculator mai vechi este posibil că trebuie schimbată bateria.
Nu trebuie să uităm totuși că plăcile de bază au și un sistem de autodiagnosticare. Dacă există o eroare, acesta va emite o serie de semnale sonore, fiecare cu un înțeles. Poți “traduce” aceste coduri pe pagina producătorului plăcii de bază.
Dacă se dovedește că placa de bază s-a avariat este indicat s-o lași pe mâna experților. Repararea ei nu este un lucru prea ușor, poți chiar cauza și probleme mai mari sau poate deveni ireparabilă. Dacă ai nevoie de ajutor legat de acest subiect, poți să ne contactezi cu încredere!