5 Fișiere și foldere în Windows de care să nu vă atingeți niciodată!

Don't Delete!

Pe lângă documentele și folderele personale pe care le avem pe calculatorul nostru, Windows își rezervă un spațiu destul de mare. Dacă te apuci să cauți mai bine, poți găsi fișiere ascunse pe care poți liniștit să le ștergi. Însă, mare atenție! Există câteva fișiere și foldere pe care ar fi mai bine să le lași neatinse dacă nu vrei să ai un sistem instabil, să pierzi date esențiale sau să ai parte de consecințe și mai grave.

Să vedem mai jos care ar fi aceste fișiere indispensabile unui sistem de operare stabil și optim:

1.Program Files și Program Files(x86)

Acesta se află pe C:\Program Files și C:\Program Files (x86)

Ori de câte ori vrei să instalezi un soft de obicei deschizi un fișier EXE și rulezi printr-un proces de instalare. În acest timp, aplicația își creează un loc în dosarul Program Files, unde adaugă valori și sarcini care sunt necesare pentru o funcționare corectă. Așadar dacă accesezi Program Files, vei găsi fișiere pentru majoritatea programelor pe care le-ai instalat până în momentul respectiv. Programele, aplicațiile pe care le instalăm au incluse în alcătuirea lor niște biblioteci carte sunt numite DLL-uri (Dinamic Link Library) care au rolul de a organiza în memorie funcțiile de prelucrare care sunt necesare aplicației atunci când este accesat

La ce folosesc folderele Program Files și Program Files(x86)? Acestea au rolul de a separa aplicațiile care rulează pe 32 de biți (Program Files(86) de cele care rulează pe 64 de biți (Program Files).

Dacă folosești o versiune de Windows pe 32 de biți, vei putea instala numai softuri destinate pentru această platformă și vei avea numai un dosar de Program files. Dacă ai o versiune de sistem pe 64 de biți, vei avea încă un dosar Program files(x86), dosar în care se arhivează softurile dedicate pentru platformele de 32 biți.

2.System32

Situat pe C:\Windows\System32

Dosarul System32 necesită atenție sporită pentru că acesta conține numeroase fișiere DLL care cum am amintit deja, sunt esențiale pentru funcționarea corectă a softurilor și programelor. Printre numeroasele programe/softuri ale căror DLL-uri sunt arhivate în System32, se numără de exemplu serviciul care gestionează sunetul calculatorului, fișiere esențiale pentru pornirea sistemului, resursele care fac posibilă afișarea corectă a fonturilor și multe foldere cu rol executabil pentru programele Windows implicite (de exemplu: Calc.exe, MSPaint.exe).

Cel mai bine ar fi să nici nu accesezi acest folder pentru că poți chiar ajunge în situația în care va trebui să-ți reinstalezi Windows-ul.

3.Page File

Situat pe C:\pagefile.sys dar vizibil numai dacă se accesează File Explorer Options > View și se debifează “Hide protected operating system files” însă nu sugerăm acest lucru.

În mod normal, pentru a încărca/deschide programele, sistemul nostru utilizează memoria RAM. Însă atunci când memoria RAM se umple, Windows automat transferă din date pe hard disc în pagefile.sys (cunoscut și ca memorie virtuală). Acesta este întradevăr mai lent dar e bine că există. Page file ocupa ceva spațiu întradevăr și poate ești temptat să-l dezactivezi ca să eliberezi mai mult spațiu pe calculator dar nu este o idee bune! Fără Page file, odată ce RAM-ul începe să se umple, programele nu vor mai funcționa normal și vor da diferite erori.

4.System Volume Information

Situat pe C:\System Volume Information (ascuns la fel dacăHide protected operating system files” este bifat).

Acest folder conține câteva funcții foarte importante pentru Windows, este posibil ca atunci când vrei să accesezi acest dosar, Windows să dea chiar o eroare de acces și să refuze deschiderea. Acesta conține unelte care îți permit să setezi puncte în timp la care să te poți întoarce. În afară de aceste puncte de repere, folderul conține și date pe care sistemul de operare le utilizează pentru a-și indexa unitățile (fără de care căutările care acum durează foarte puțin, s-ar încetini considerabil)și serviciul Volume Shadow Copy, necesar pentru copierea de rezervă a fișierelor.

Cel mai sigur ar fi să nici nu încerci să accesezi acest folder, să nu faci nici un fel de modificare dacă vrei ca sistemul tău să aibă o performanță echilibrată.

5.WinSxS

Situat pe C:\Windows\WinSxS

WinSxS vine de la Windows Side by Side și a fost creat pentru a rezolva problemele survenite la fișierele de tip DLL atunci când acestea se duplică sau se strică. Pentru a rezolva această problemă, Microsoft a început să folosească WinSxS pentru a colecta mai multe versiuni pentru fiecare DLL pe care la cerere, atunci când Windows rulează un program acesta le va încărca crescând astfel combatibilitatea chiar și atunci când avem nevoie să accesăm un DLL mai vechi. Cu cât folosești mai mult Windows-ul cu atât mai mare va fi acest folder dar nu recomandăm ștergerea fișierelor la alegere, mai bine folosește Disk Cleanup, care va șterge fișierele de care nu mai ai nevoie.

Am omis ceva, sau ai întrebări referitor la această temă? Lasă un comentariu mai jos!

Lasa un raspuns
Abonează-te la newsletter!
Fii la curent cu promoțiile noastre!
Nu, mulțumesc